Dragoș Iliescu

Dragoș este profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București și Profesor Extraordinar în cadrul Universității din Stellenbosch. Pe lângă cariera academică, este de peste 20 de ani activ în consultanță. Interesele sale de cercetare se grupează în jurul a două mari domenii: psihologia aplicată în context ocupațional și în probleme de capital uman plus testarea și evaluarea psihologică și educațională (cu o componentă interculturală puternică).

A avut diverse roluri oficiale pentru asociații profesionale, naționale și internaționale: este fostul Președinte (Past-President) al International Test Commission (ITC) și actualul Președinte al Diviziei 2 (Evaluare Psihologică și Educațională) al Asociației Internaționale de Psihologie Aplicată.

Este de asemenea Editor-Șef al European Journal of Psychological Assessment și autor a peste 100 de articole științifice, capitole de carte și cărți, printre altele fiind coordonator, împreună cu alți prestigioși colegi, al volumului premiat internațional ”International Handbook of Testing and Assessment”, publicat în 2016 la Oxford University Press și autorul monografiei ”Adapting Tests in Linguistic and Cultural Situations”, publicat în 2018 la Cambridge University Press.