Dintre toate principiile de viață, conceptele și mantro-motivaționalele pe care le-am învățat vreodată, nimic nu m-a intrigat la fel de mult ca atunci când Tony Robbins ne-a spus în pandemie "Problemele tale sunt daruri". De fapt, nu numai că m-a intrigat, ci fraza asta mi s-a părut cea mai exagerată manipulare NLP-istă, o insultă la adresa gândirii critice pe care mă străduisem să o cresc cu prețul multor decizii raționale. Come on, nici chiar așa!, mi-am zis.

Au trecut doi ani de la acel moment și realizez că până la urmă modul ăsta contraintuitiv de a mă raporta la probleme mi-a schimbat ireversibil ochelarii prin care văd lumea. Ce s-a întâmplat între timp?

În primul rând, m-am uitat înapoi la momentele de inflexiune din viața mea și am căutat să văd dincolo de toate ecourile lor de suferință. Așa am conștientizat "ferestrele" de oportunitate pe care fiecare furtună (mi) le-a deschis. Ce am reu;it să înțeleg până acum este că:

Sursa suferinței NU e atât ceea ce ți se întâmplă, ci credința ta că acel lucru nu ar trebui să se întâmple. Nu tocmai ție! Nu chiar acum! Nu fix așa! Nu atât! Nu din partea lui X!...De cele mai multe ori, începem să considerăm o situație problematică în momentul în care ea nu mai corespunde cu ceea ce ne așteptăm noi să se întâmple, cu ceea ce înseamnă bine/ normal/ corect/ potrivit în cartea noastră. Ah, ca și cum ne-ar fi promis cineva că viața va fi un lung șir de așteptări împlinite iar tot ce nu corespunde cu planurile e greșit și trebuie re-aliniat la viziunea cea corectă.

Apoi, la un moment dat am obosit să încerc să controlez și să planific tot.  Cam după 35 de ani, am înțeles în sfârșit că opusul incertitudinii nu e siguranța. Opusul incertitudinii e acceptarea incertitudinii. Pentru simplul motiv că suntem oameni iar, în afară de intențiile noastre și de deciziile prin care le hrănim, nu putem controla de fapt mare lucru. Nu putem controla cu adevărat finalitatea a ceea ce facem. În cel mai bun caz, o putem influența. Nu putem controla evenimentele din exterior. În cel mai bun caz, putem controla modul în care reacționăm la ele. Dar, pentru a putea ajunge acolo, e nevoie mai întâi să le acceptăm.

Atâta vreme cât suntem într-o stare de opoziție cu ceea ce se întâmplă, rămânem blocați în faza de negare iar asta ne consumă din energia necesară adaptării. Opoziția față de exterior înseamnă "luptă" în interior, deci în această fază intrăm pe fight mode și funcționăm pe prima din cele două viteze ale organismului - sistemul nervos simpatic, responsabil cu reacțiile pe termen scurt. Creierul ia repede atitudine și ne dă un boost de energie ca să facem față pericolului generat de problema percepută. Prin urmare, comandă hormonii de stres și intensifică ritmul cardiac. Mai mult, tot el suprimă marii consumatori de resurse de care nu avem nevoie în fight mode: digestia, relaxarea, vindecarea, imunitatea. Cu cât problema capătă amploarea unui șoc sau a unei (micro-)traume, cu atât mai mult centrala noastră de comandă va apăsa pedala de accelerație. Nota de plată va veni însă cu vârf și îndesat. Pentru că cea de-a doua viteză a organismului, sistemul para-simpatic (responsabil cu reacțiile pe termen lung, inclusiv somnul și recuperarea) nu se poate activa decât după ieșirea din starea de luptă. Deci numai după ce problema sau  "realitatea nedreaptă" devine o situație acceptată din călătoria noastră prin viață.

A fi prezent înseamnă a permite ACUM-ului să fie exact așa cum se conturează, cu incertitudinile și cu nedreptățile lui. Dar asta nu înseamnă nicidecum să renunți la acțiune. A accepta nesiguranța nu înseamnă a te resemna mioritic și a capitula în fața unui „destin implacabil”. Îmbrățișarea incertitudinii nu trebuie să ia niciun dram din determinarea de a face tot ce poți tu acum pentru a-ți împlini aspirațiile. Cheia este alta: să faci tot ce depinde de tine FĂRĂ a te atașa de rezultatul dorit. Cel puțin, asta am descoperit că funcționează cel mai echilibrat pentru mine. Am încercat de sute de ori partea cu "Nu-ți faci speranțe mari". Și o găsesc profund limitativă și frustrantă. Cu #low #expectations nu o să mă mulțumesc niciodată. În schimb, am învățat să cultiv #așteptări #deschise. În plus, când înlocuiești întrebarea "de ce mi se întâmplă mie?" cu "ce încearcă să mă învețe?", totul se schimbă.

Citeam undeva că asta e una din caracteristicile stilului rațional de gândire: "Mi-aș dori să se întâmple X și acționez în acest sens, dar sunt conștient că lucrurile pot evolua diferit așa că rămân flexibil și curios." Pe când, în momentele iraționale discursul devine "Trebuie să se întâmple X, nici nu concep altceva!." Sau, cum spune filozoful meu de școală primară când nu îi iese ceva: "Mami, realitatea e făcută prost!" E prea mic să înțeleagă că, până și atunci când e făcută prost, realitatea pare că are o înțelepciune a ei. O înțelepciune prin care uneori te ajută să vezi mai clar iar alteori te mobilizează să iei decizii. Dar care întotdeauna deschide ferestre. Și cu cât mai mare este problema, cu atât mai mare potențialul ei de oportunitate. Cu atât mai mare poate fi "darul".

Însă, cu toate că am conștientizat toate astea, nu reușesc (și nu știu dacă voi reuși vreodată) să manifest recunoștință atunci când am efectiv o problemă. God knows I've tried!... Dar, atunci când ești chiar în miezul suferinței, e atât de greu să te gândești că e un dar ce ți se întâmplă!...De aceea și în sesiunile de coaching intru în aceste conversații ca într-un spațiu foarte sensibil, respectând ritmurile fiecăruia de a-și întâmpina propria durere. Cum scria cineva Atunci când durerea cuiva e proaspătă și nouă, lasă-l să și-o întâmpine. Mulțumește-te să îi fi aproape și nu încerca să i-o iei pentru că e ceva sfânt în orice suferință. Iartă-te că nu ai puterea asta.

Poate că numai retrospectiv putem realiza că, într-adevăr, problemele noastre sunt daruri. Dar tot cred că e mare lucru. Iar pentru acele zile în care lucrurile sunt acute și frustrante, am descoperit de curând o întrebare magică, dăruită de cineva special, o întrebare care poate face puțină lumină, ca o fază scurtă aprinsă în bezna nopții: Care e Victoria din acest Eșec?

Așadar, până în ziua în care te vei putea uita înapoi la problemele tale pentru a le vedea darul, îți doresc să afli care este Victoria din fiecare Eșec.